marți, 6 octombrie 2009

Martirologiul catacombelor





































Fabiola este un martirologiu. Martirologiul Bisericii din catacombe. Pentru cei care nu stiu, martirologiul, este expunerea martiriului unui sfant, povestirea modului in care el si-a dat viata pentru credinta sa. In Fabiola sunt povestite vietile catorva sfinti care au trait in Roma in perioada celei mai crancene persecutii care a existat vreodata acolo.
Astazi, cand Biserica se bucura de atata libertate, nu trebuie sa uite ca datoreaza foarte mult epocii martirilor. Prin moartea lor, mesajul crestin a ajuns pana la noi. Daca ei n-ar fi murit si nu si-ar fi aparat pana la capat credinta, poate si azi noi am fi fost pagani.
Se spune ca Adam a savarsit primul pacat din cauza uitarii. A uitat ca Dumnezeu i-a spus ca va muri daca va manca din pom. De aceea, amintirea, ca si opus al uitarii, este foarte importanta in crestinism: "Faceti aceasta in amintirea Mea!" De aceea prin savarsirea zilnica a Liturghiei, Biserica isi va aminti pana la sfarsitul veacurilor de jertfa lui Hristos, si de aceea in fiecare zi, ea isi aminteste de toti prietenii Lui Dumnezeu, de toti cei care intr-un fel sau altul, L-au marturisit si si-au dat viata pentru El.
"Cei care au murit sunt vii in amintirea noastra" - spune o maxima straveche.
Am sa postez icoanele sfintilor care sunt amintiti in Fabiola precum si data amintirii lor in calendarul Bisericii. Sunt sfinti din perioada comuna a Bisericii (deci pana la 1054, asa ca sunt pomeniti de ambele Biserici, ortdoxa si catolica, doar ca la noi nu sunt foarte cunoscuti. sper ca prin Fabiola, cinstirea lor sa se raspandeasca si la noi. sunt grabnici ajutatori!).
SFANTA AGNIA (21 ianuarie, 291-304, este reprezentata de obicei in iconografie cu un miel in brate, simbol al curatiei si al jertfei) - ocrotitoarea tinerelor fecioare, ajutatoare pentru pastrarea curatiei, apara de violuri.
SFANTA EMERENTIANA (23 ianuarie, 304, sora de lapte a Agniei) - ajuta contra durerilor de stomac.
SFANTA CECILIA (22 noiembrie) - patroana muzicii sfinte si a poetilor.
SFANTUL SEBASTIAN (18 decembrie) - ocrotitorul armatei, al soldatilor.
SFANTUL CASSIANUS (13 august) - ocrotitorul profesorilor.
SFANTUL MARCELLINUS, episcopul Romei (1 aprilie, 304).
SFANTUL PANCRATIU (12 mai, 290-304) - ocrotitorul elevilor si al tinerilor, apara de marturiile mincinoase, dureri de cap si crampe.
SFANTUL TARCIZIU (15 august) - copilul care a fost ucis in timp ce ducea Sfanta Impartasanie de la catacombe la inchisoare, crestinilor ce urmau a fi ucisi - din acest motiv i se spune "Sfantul Euharistiei".
SFANTA AFRA (5 august 304) - patroana convertitilor, a celor ce se pocaiesc.








luni, 28 septembrie 2009

imagini din coperta cd-ului


Acestea sunt cateva dintre cele 12 imagini care insotesc cd-ul (sunt 3 cd-uri de fapt, intr-o singura carcasa). Deja se gasesc la vanzare in biserici si librarii. Foarte multi mi-au spus ca au ascultat-o impreuna cu copiii si impactul a fost neasteptat. M-as fi asteptat sa se plictiseasca sau sa nu inteleaga limbajul. Dar, din contra, se pare ca au ascultat pana la sfarsit cu sufletul la gura. Adevarul este ca a iesit un proiect frumos. Am muncit cu totii la el destul de mult. Este aproape un teatru radiofonic. Muzica de pe fundal este superba, iar interpretarea artistilor impresionanta. Din distributie au facut parte:
Mihai Popescu - povestitor
Afrodita Androne - Fabiola
Cerasela Constantin - Agnia si Cecilia
Doinita Craus - Lucina si Syra
Florin Nan - Sebastian si Fulvius
Bogdan Talasman - Corvinus si Torquatus
Daniel Serdaru - Pancratiu
Richard Bovnoczi - Quadratus si imparatul
Pr. Justinian Ciubotaru - diaconul Reparatus si magistratul Nicostrat
Emil Marinescu - prefectul Cromatiu.
Cei care au ascultat deja Fabiola, acum ii pot vedea pe cei din distributie. Va astept cu concluzii pareri. Voi reveni cu detalii despre sfintii care apar in carte. Despre proiectele viitoare va pot spune ca pregatim o poveste istorica bizantina, din timpul luptelor impotriva icoanelor si viata Mariei Magdalena.








duminică, 27 septembrie 2009

Fabiola - carte audio

FABIOLA - o poveste fascinanta, tulburatoare si plina de mister, este mesajul Bisericii din catacombe, mesaj care astazi este la fel de actual ca si atunci.
Cartea spune povestea catorva personaje care astazi sunt in calendarul Bisericii. Din carte aflam detalii despre organizarea Bisericii primare, dar si despre lumea pagana de atunci.
Aflam despre modul in care mesajul crestin a schimbat viata multor oameni, care atunci cand a fost nevoie si-au sacrificat viata din iubire pentru adevar. De asemenea, in carte sunt descrise catacombele: acele galerii subterane in care se ascundeau crestinii pentru savarsirea liturghiei, pentru ascultarea predicilor. Acolo aveau biserici pictate dar si locuri in care-si ingropau martirii.
Prezentand cea mai crunta perioada de persecutie din istoria Bisericii, acest martirologiu ne ajuta sa intelegem ca de fapt crestinismul este un mod de viata radical: nu se accepta compromisul, trebuie sa facem o alegere radicala intre bine si rau.
Astazi Biserica are experienta multor secole de incercari. Si ea nu poate sa treaca cu vederea exemplele pe care martirii si marturisitorii din trecut le-au lasat o data pentru totdeauna.
De teama persecutiilor, ei aveau candela sufletului pregatita in orice moment pentru intalnirea cu Domnul.
Astazi, cand tot mai mult ne este pusa la incercare credinta si "semnele vremurilor" devin tot mai vizibile, ar trebui sa fim si noi gata in orice moment.
Voi incheia chiar cu cateva cuvinte de-ale Fabiolei: "Pilda Domnului nostru a zamislit martirii, iar pilda martirilor ne duce catre El. Sangele lor ne induioseaza inima. Al Lui Hristos ne curata sufletele. Al lor cerseste milostivirea, al Lui ne-o da. Fie ca Biserica, in ziua pacii si a izbanzii, sa nu uite niciodata ceea ce datoreaza veacurilor martirilor! Cei ce vor citi acest martirologiu, vor afla in el har si iertare".